Cum să aduci liniște în viața ta cu 7 desene
Timp de 7 săptămâni îți pregătești trusa de ajutor, cu care aduci binele în viața ta și, care-ți va fi de folos pe tot drumul existenței tale, care te va ghida în orice moment, te va însoți la orice pas și te va ajuta să găsești soluția la orice problemă
Tu vrei Liniște după o zi agitată dar, nu-ți dă pace mintea ruminantă, care produce gânduri obositoare și epuizante, toate acestea ducând la nemulțumire și stres continuu.
Dimineața te trezești cum te trezești, apoi fuga repede la serviciu, pe grabă le pregătești toate, nu mai stai să aranjezi casa, te bucuri că te poți îmbrăca pe tine și te poți urni spre ziua de lucru.
Apoi la serviciu e tot agitație, toată lumea vrea câte ceva și termenele-s urgente, ești pe pilot automat și acolo, dar ești deja obișnuită, știi cam ce te așteaptă și te complaci în locul acela de muncă, ești familiară cu ceea ce ai de făcut, așa că trec cumva și orele cu colegii.
Pe drumul spre casă, aglomerat și gălăgios, desigur, fie că ești motorizată sau nu, te mai oprești să cumperi poate ceva de-ale gurii și, odată ajunsă acasă, în confortul binemeritat, vrei să-ți tragi sufletul și să stai puțin în liniște, deoarece toată ziua ai fost înconjurată de agitația și gălăgia altora, nici măcar nu erau ale tale, dar fac parte din viața ta.
Și poate te pui pe un fotoliu sau pe canapea și-ți permiți să stai, doar să stai și să te bucuri de liniștea locuinței tale (asta dacă familia încă nu-i acasă).
Și, stând așa tu cu tine, doar cu gândurile tale, începe mintea să lucreze, că ea nu stă deloc, generează constant povești despre ce ar putea merge prost
Și, zice mintea, ˝tare bine stai, dar uite cum arată casa, după graba de dimineață, uite câte vase sunt de spălat, uite ce de haine aruncate aiurea, uite că ai de aranjat cumpărăturile și să te pui la gătit că imediat apare familia flămândă și caută prin oale˝.
Tu poate ai mai sta puțin așa, fără să faci nimic, poate ațipești câteva momente, timp în care te relaxezi cât de cât, dar, apoi, sari ca arsă că iar începe mintea, (care stă trează și de veghe, să nu cumva să te plictisești și să-ți ieși din rutina binecunoscută ei) zicând: ˝hai, pune-te pe treabă, că timpul tace și trece și imediat e seară și tu nu ai făcut nimic!˝
Și sari ca arsă, te schimbi, te pui pe treabă, le faci toate așa cum cere codul bunei gospodine și așa cum i-ai obișnuit pe ceilalți să le faci doar tu și, când vine seara, e timpul de culcare, tu simți epuizarea, simți că poți dormi dusă după așa o zi încărcată și obositoare dar, surpriză, mintea-i odihnită (că doar ea nu obosește niciodată când e în confortul ei) și începe iar să te bombardeze cu gânduri, nicidecum nu te lasă să adormi liniștită.
Și, azi așa, mâine așa, dacă lași mintea să-ți conducă viața, atunci oboseala și epuizarea sunt prietenele tale
Până-ntr-o zi când, Mi-a spus viața: STOP și, .... de la capăt
Te voi ghida pas cu pas, în timp ce mâna ta va desena ceea ce îi dictează subconștientul tău, iar creierul îți va fi martorul transformării benefice din gândurile tale.
Vei simți transformarea încă de la prima întâlnire, pentru că vei face ceva ce nu ai mai făcut până acum, ceva ce mintea ta nu cunoaște, ceva cu care ea nu este obișnuită și nu e în confort. Asta aduce de fapt transformarea, ieșirea din confort și provocarea unei noi îndeletniciri, dar asta nu e orice, ci e ceva ce-ți va aduce soluția încă de la început.
Transformarea este blândă, așa cum e și ghidarea și așa cum e și Neurografica, metoda specifică de transformare personală prin desen, care-ți schimbă modul de a gândi și de a fi.
Ești în siguranță și vei vedea, cu ochii tăi, cum arată realitatea ta pusă pe foaie și cum, tu, fără a necesita cunoștințe artistice, îți vei înfrumuseța viața așa cum îți dorești și cum te lasă sufletul.
Acest ghid e sub forma unei călătorii online, cu întâlniri în direct, cu înregistrări video practice și teoretice, în urma cărora vei desena NeuroGrafic, vei simți emoții și stări pe care le vom împărtăși împreună, cu multă înțelegere, blândețe și liniște.
Fiecare desen pe care-l vei face, va reprezenta câte un AS în mânecă, pe care-l vei putea scoate ori de câte ori vei avea nevoie și pe care-l vei putea folosi în orice moment al vieții tale de acum încolo.