Simt să-ți povestesc prima mea experiență cu NeuroGrafica când, pe lângă faptul că am simțit că funcționează, chiar m-am lăsat condusă și ghidată de desen, punându-mi cumva destinul în mâna metodei.
Eram proaspăt absolventă a Cursului de Bază și, pe atunci am parcurs toată materia în doar 8 ore.
Locuiam în acea vreme în Danemarca, tocmai mă separasem (a 100-a oară în timp de 1 an) de partenerul cu care trăiam și, mi-am închiriat o căsuță cochetă (tiny house) într-o curte superbă unde stăteau și proprietarii; având acces la pomi fructiferi și aer curat, cu liniște și civilizație, într-un cartier nou și elegant.
Munceam la curățenie, cu un venit foarte bun, deși lucram part time (cu juma’ de normă) - care-mi permitea să mă întrețin cu de toate.
Îmi găsisem oarecum Liniștea, pentru că mă simțeam în siguranță, cu toate că eram singură, dar și datorită faptului că atunci, în acea căsuță, în acel loc minunat, am descoperit dragostea Vieții mele, NeuroGrafica, însă, de fapt, m-am descoperit pe Mine.
Și, stând eu așa Liniștită, văzându-mi de noua Viață, ce crezi?
A hotărât Destinul, la îndemnul Universului, să mă verifice și să vadă dacă sunt pregătită pentru o altă etapă a vieții mele.
Astfel că, a venit ispita, în persoana fostului partener, să mă invite cu el să ne mutăm împreună în Paris, Franța.
No, spune și tu, ce puteam să zic la așa o ofertă, mai ales că tocmai mă Liniștisem, hotărâsem să-mi văd de viață singură și fericită, împăcată cu mine dar, când am auzit de Paris, unde nu mai fusesem niciodată, m-a izbit vestea și eram într-o mare dilemă!
Problema mea era că, dacă mă duceam cu el în Franța, ar fi trebuit să reiau relația de care tocmai fugisem de 100 de ori, dar asta pentru că eram încă instabilă emoțional și nu realizam ce se întâmplă cu mine, cu emoțiile mele - pe care le descoperisem proaspăt, odată cu metoda desenului NeuroGrafica.
Ceea ce am făcut atunci, a fost să încep să desenez un algoritm specific al NeuroGraficii, folosit pentru momente de cumpănă și criză decizională, de rătăcire și ceață mentală - metoda fiind singurul instrument pe care-l aveam la îndemână și-n care căpătasem oarecum încredere (mai mare oricum decît în judecata mea blurată).
După primul desen am primit confirmarea că pot merge în siguranță în Franța dar, mintea mea speriată de trecut și instinctul de supraviețuire, au mai avut nevoie de încă o confirmare, așa că am repetat algoritmul.
Pentru că și al 2-lea desen a venit cu același răspuns afirmativ, am ales plecarea dar, mi-am luat toate măsurile legale de siguranță de a reveni în Danemarca după 3 luni, dacă lucrurile vor fi neplăcute pentru mine.
Cred că acesta a fost primul pas conștient din viața mea de 47 de ani, pe care l-am făcut într-un mod responsabil și cu plasă de siguranță.
Faptul că, acele 2 desene NeuroGrafice m-au ajutat în luarea unei decizii radicale și vitale pentru viața mea (care era tare încercată și debusolată), mi-a dat încredere în metodă, astfel că, la prima vizită în Paris, când stăteam la hotel câteva zile pentru a ne căuta o locuință de închiriat și, când în ultima seară tot nu găsisem nimic, ce crezi?
Mi-am adus aminte de NeuroGrafică și de ”miracolul” metodei, așa că, pe o coală de hârtie de la hotel, cu pixul din dotare, am schițat un desen (atât cât știam eu ca începătoare a metodei), însă cred că a contat energia și dorința mea de a găsi o locuință acolo și, nu oricum, ci casa visurilor.
Știi vorba aia românească ”Și sărac și cu pretenții”?
Ei, n-a fost chiar așa, dar am desenat o casă la care visam eu, mai mult cred că ”m-am prostit” (recunosc că poate am fost prea idealistă și m-am lăsat influențată de romantismul Parisului) dar, știi cum se zice: că nu ai ce pierde și, ți-e tot una!
Așa că, cu toată credința în desenul meu NeuroGrafic dar și cu scepticism inconștient, să vezi Minunea!
A doua zi dimineața, înainte de plecare, în urma unui apel telefonic, aveam locuință lângă Paris, într-o zonă unde aveau proprietăți vedetele și, ce crezi?
Un alt Miracol! Era de 2 ori mai mare și mai frumoasă decât o visasem, era chiar atât de modernă și futuristă, încât mintea mea nu mai văzuse așa ceva și nici nu știa că există.
De asta le zic eu Minuni întâmplărilor și evenimentelor din viața mea - celor care s-au petrecut după ce-am descoperit NeuroGrafica; pentru că mintea mea ”limitată” nu avea noțiunile și trăirile la care am asistat în viața mea de după aceea și, care continuă să mi se reveleze zilnic, moment de moment.
Știu, iar mă întind cu poveștile și cu scrierile dar, eu consider că am trăit în acești 3,5 ani de când am descoperit NeuroGrafica, cât 3,5 vieți și, spun asta pentru că și timpul s-a dilatat de tot atâtea ori, o zi de 12 ore o percep de multe ori cât o săptămână, atât de multe realizez și așa de consistentă e viața mea acum!
Asta poate pentru că trăiesc conștient, trăiesc în prezent și prezentă, iar astea îmi aduc bucurie și fericire, deoarece fac ce-mi place, mă hrănesc cu mai binele vieții, simțindu-mă împlinită, întregită, Liniștită, completă și iubită!
Gata deocamdată, te îmbrățișez cu drag și zâmbet! Patricia❣️