Eu sunt Patricia. Numele meu întreg, de botez, e Ligia Patricia ZELE
După ce m-am regăsit pe mine, am devenit o alta Eu și, acum mă prezint Patricia, deoarece nu mă mai regăsesc în etapa vieții când eram Ligia
Pentru că eu nu reușisem să am încredere în mine, asta pentru că nu mă cunoșteam pe mine, nu am profesat deloc ca psihoterapeut, deși colegii și cunoștințele îmi spuneau că, dacă-mi deschid cabinet, ei vor veni la mine.
Mie îmi plăcea să ascult oamenii, să le aud poveștile de viață, aveam răbdare și curiozitate să fiu atentă la nevoile lor.
47 de ani mi s-a spus Ligia, Ligiuca, Ligiuța. Și azi mi se mai spune de către cei care mă cunosc dinainte de neurografica
Deși eram grăsunică, eram simpatică - ști tu, copiii când sunt mici dacă-s mai pufoși sunt mai drăguți și, dacă mănâncă bine, orice, oricât, oricând - părinții și bunicii se bucură,că au un copil nepretențios
Tot timpul am fost plăcută de oameni: când eram mică pentru că mâncam, dormeam, râdeam și nu aveam pretenții; apoi când am crescut eram tot cuminte (unde mă puneai acolo stăteam, fără să-mi auzi gura);
În adolescență am fost la fel de ascultătoare și mă străduiam să intru în grațiile părinților, bunicilor, rudeniilor, vecinilor, ca să fiu plăcută, apreciată, alintată, dată drept exemplu - cumva credeam eu că așa mă fac iubită și văzută;
Am ținut-o tot așa și mai departe la maturitate, m-am pus în slujba oamenilor ca să fiu văzută însă, pe an ce trecea, făceam asta inconștient, cumva din inerție, ajunsesem să mă comport ca un roboțel și habar nu aveam că mă îndepărtam de latura mea sufletească, de sinele meu interior și, m-am îndepărtat atât de mult încât am trăit până la 45 de ani pe pilot automat, fără ˝să simt˝, doar ˝să fac˝.
Am simțit și eu o afinitate față de oameni și, dorindu-mi, în subconștientul meu să mă apropii de ei, am făcut Facultatea de Psihologie, apoi am continuat cu formarea în Psihoterapie Integrativă (o formare de 4 ani, destul de grea și solicitantă, dovadă fiind și faptul că am început vreo 25 de persoane și am terminat mai puțini de 10).
Însă eu, pe atunci, nu aveam nicio mulțumire față de mine, nu mă iubeam, nu mă apreciam, nu mă valorizam, doar mă criticam, mă judecam, mă blamam, mă ˝biciuiam˝, mă autosabotam,...,
Nu aveam cum să fiu pregătită pentru munca de a lucra cu oamenii, cu sufletele lor, dacă al meu suflet era suferind.
După ce am primit o lecție dură și grea de la viață, am început să-mi înlătur vălul de pe ochi și chiar să-mi deschid și cel de-al treilea ochi, cel interior, al înțelepciunii. Așa am început să stau puțin câte puțin cu mine, să îmi ascult și sufletul, să mă descopăr ca ființă întreagă, iubitoare, emoțională, echilibrată.
Până într-o zi, când am descoperit Neurografica și, de atunci am știut că pe EA o așteptam, ea e instrumentul ˝magic˝ care pe mine m-a salvat de mine, cu care voi veni în întâmpinarea nevoilor oamenilor, cu care voi ghida sufletele pe drumul lor, pe calea lor, spre sănătatea lor.…începând cu mine.